Foto: Adrian Soare
Naționala României a fost învinsă de Turcia cu 1-0 în meciul disputat joi seara la Istanbul și a ratat astfel o nouă calificare la Cupa Mondială 2026. Partida a contat pentru semifinalele barajului, iar singurul gol al meciului a fost marcat de Ferdi Kadioglu, în minutul 53.
După o primă repriză echilibrată, fără mari diferențe între cele două echipe, partea a doua a început cu Turcia ceva mai prezentă în joc. Momentul care a schimbat meciul a venit la scurt timp după pauză, când Arda Güler a găsit o pasă excelentă pe centru, iar Kadioglu a înscris fără probleme.
România a încercat să răspundă rapid, iar Ianis Hagi a avut o ocazie importantă în minutul 56, dar nu a reușit să trimită mingea în poartă. Turcia a continuat să fie periculoasă și a fost aproape de desprindere în minutul 61, când Kenan Yildiz a lovit bara transversală. Mai târziu, tot Arda Güler a creat pericol, însă Ionuț Radu a intervenit salvator.
Cea mai mare șansă a tricolorilor a venit în minutul 77, când Nicolae Stanciu a trimis în bară, la colțul lung. A fost momentul în care România a fost cel mai aproape de egalare, dar mingea nu a intrat în poartă.
Prin acest rezultat, România ratează încă o participare la un turneu final mondial. Ultima prezență a tricolorilor la Cupa Mondială rămâne cea din 1998, adică de acum 28 de ani. Pentru naționala României, acesta a fost al treilea baraj pierdut pentru Mondial, după cele pentru edițiile din 2002 și 2014.
Turcia merge mai departe și va juca finala play-off-ului, pe teren propriu, cu Kosovo, în timp ce România va disputa un meci amical pe 31 martie, în deplasare, cu Slovacia.

Surse: Agerpress / Gen, sport / Digi24