Lead Restricțiile anunțate pentru Pasajul Basarab sunt deja în vigoare. De luni, circulația pe sensul Bd. Nicolae Titulescu - Șos. Grozăvești a fost închisă, odată cu intrarea lucrărilor într-o nouă etapă.
Șoferii care tranzitează zona circulă pe cealaltă cale a pasajului, în ambele sensuri. Traficul nu este blocat complet, dar spațiul este redus, iar zona poate deveni rapid aglomerată, mai ales la orele de vârf.
Lucrările fac parte din proiectul de reabilitare a Pasajului Basarab, început pe 20 iunie. Până acum, muncitorii au montat o parte dintre schele și au început intervenții la mai multe elemente ale pasajului. Sunt vizate zonele de beton, elementele metalice, sistemele de scurgere, dar și calea de rulare a tramvaielor.
Potrivit Primăriei Capitalei, intervențiile sunt necesare pentru remedierea problemelor apărute de-a lungul timpului. Pasajul are zone degradate, fisuri, elemente afectate de rugină și probleme la sistemele tehnice. În luna august, lucrările ar urma să se mute pe celălalt sens, Grozăvești - Titulescu. Atunci, partea pe care se lucrează acum ar trebui redeschisă și folosită tot în regim de dublu sens.
Restricțiile afectează și transportul public. Liniile de tramvai 4 și 11 sunt suspendate temporar, iar STB a introdus linia 54. De asemenea, liniile 1 și 10 circulă pe trasee deviate. Circulația tramvaielor ar urma să revină la normal de la 1 septembrie.
Așadar, pasajul rămâne deschis, dar traficul se desfășoară în regim de șantier, ceea ce în București înseamnă automat un plus de răbdare.