Foto: F1 / Facebook
Kimi Antonelli a obținut duminică a doua victorie din carieră în Formula 1, după ce a câștigat Marele Premiu al Japoniei, la Suzuka. Prin această victorie, pilotul Mercedes a ajuns, la doar 19 ani, cel mai tânăr lider al clasamentului general la piloți din istoria Formulei 1.
Succesul din Japonia a venit după ce Antonelli pornise din pole position, al doilea al sezonului pentru italian. La start, lucrurile nu au mers perfect pentru Mercedes, iar Antonelli a pierdut rapid teren, coborând până pe locul șase. Totuși, cursa s-a schimbat în jurul turului 22, când pe circuit a intrat safety car-ul, după accidentul lui Oliver Bearman de la Haas. Antonelli a profitat de acel moment pentru a intra la boxe și a revenit apoi în fruntea cursei.
După reluare, pilotul Mercedes a controlat bine finalul de cursă și a terminat cu un avantaj clar față de Oscar Piastri, clasat pe locul al doilea. Charles Leclerc a completat podiumul pentru Ferrari, în timp ce George Russell a încheiat pe patru, iar Lando Norris pe cinci. În top 10 au mai intrat Lewis Hamilton, Pierre Gasly, Max Verstappen, Liam Lawson și Esteban Ocon.
Victoria are și o semnificație istorică pentru Italia. Potrivit statisticilor citate de presa sportivă, este pentru prima dată din 1953 când un pilot italian obține două victorii consecutive în Formula 1. Atunci, Giuseppe Farina și Alberto Ascari reușeau performanțe similare într-un interval de o etapă. În cazul lui Antonelli, succesul din Japonia a venit după victoria obținută anterior în China.
Antonelli conduce acum clasamentul general cu 72 de puncte, fiind urmat de coechipierul său George Russell, cu 63, și de Charles Leclerc, cu 49. Mercedes este astfel într-un început de sezon foarte bun, iar Antonelli continuă să adune recorduri într-un ritm care începe să nu mai pară întâmplător.
Următoarea etapă din Formula 1 va avea loc la Miami, în weekendul 1-3 mai.
Top 10 al cursei din Japonia, de la Suzuka:

- Kimi Antonelli - Mercedes
- Oscar Piastri - McLaren
- Charles Leclerc - Ferrari
- George Russell - Mercedes
- Lando Norris - McLaren
- Lewis Hamilton - Ferrari
- Pierre Gasly - Alpine
- Max Verstappen - Red Bull Racing
- Liam Lawson - Racing Bulls
- Esteban Ocon - Haas
Surse: Gen, știri / Gen, sport / Antena Sport