Foto: News.ro
Peste 1.700 de persoane au fost blocate la bordul unei nave de croazieră ancorate în portul Bordeaux, Franța, după ce mai mulți pasageri au prezentat simptome de gastroenterită. Autoritățile franceze au decis suspendarea debarcării și limitarea contactelor cu portul, ca măsură de precauție.
Nava Ambition, operată de Ambassador Cruise Line, a plecat pe 6 mai din Insulele Shetland, Scoția, și a făcut escale la Belfast, Liverpool și Brest înainte de a ajunge în Bordeaux. La bord se află pasageri și membri ai echipajului, iar situația este monitorizată de autoritățile sanitare locale.
Potrivit autorităților din regiunea Nouvelle-Aquitaine, aproximativ 50 de persoane au dezvoltat simptome compatibile cu o infecție digestivă acută. Pasagerii afectați au fost izolați în cabine și sunt supravegheați de medicul aflat la bord. Alerta vine și după moartea unui bărbat de 90 de ani, înainte ca nava să ajungă în portul Brest. Autoritățile au precizat însă că, până acum, nu a fost stabilită o legătură între deces și episodul de gastroenterită, iar cauza exactă urmează să fie determinată.
Primele teste nu au confirmat prezența norovirusului, una dintre cele mai contagioase cauze ale gastroenteritei, însă investigațiile continuă la spitalul din Bordeaux. Autoritățile nu exclud nici varianta unei toxiinfecții alimentare. Vârful simptomelor ar fi fost înregistrat luni, în timpul escalei de la Brest. Deocamdată, autoritățile spun că nu există indicii care să lege acest focar de cazurile recente de hantavirus investigate pe o altă navă de croazieră, MV Hondius.
Nava ar urma să își continue traseul spre Ferrol, în Spania, înainte de revenirea la Liverpool, însă decizia depinde de evoluția situației sanitare. Până atunci, pasagerii rămân monitorizați, iar autoritățile încearcă să stabilească exact cauza îmbolnăvirilor și să prevină răspândirea infecției.

Surse: Euronews.ro / Libertatea / News.ro / RFI